

STUDENT IN
MAREA BRITANIE

Ramona Popescu- International Politics
Q: Cum te numeşti? Ce te-a determinat să studiezi în străinătate?
A: Ramona Georgiana Popescu. Mereu am ştiut că o să studiez în străinătate. Am fost la o şcoală engleză până la 13 ani în Kuweit, după care mi-am terminat studiile la o şcoală americană în Rusia. Alegerea mea a fost mai mult între Anglia şi America, şi am decis că stilul englezesc e focusat pe un profil anume şi făceam doar 3 ani în loc de 4. Au fost şi considerente financiare, şi faptul că rămâneam mai aproape de familie.
Q: La ce universitate eÅŸti?
A: King’s College London. Anul 2.
Q: De ce ai ales această universitate?
A: King’s a fost prima mea alegere, şi am ales-o pentru că are un departament bun de politică dar şi pentru că e în Londra. Londra oferă multe oportunităţi care nu se pot găsi în alte oraşe engleze. Am vrut să aleg o universitatea care era recunoscută internaţional.
Q: Ce profil ai ales? Cum ţi se pare în raport cu aşteptările tale?
A: Politică Internaţională. Mi se pare că avem foarte puţine ore de contact cu profesori. În primul an am avut doar 8 ore pe săptămână, care mi se pare foarte puţin pentru materialul care trebuia ştiut până la sfârşit. Dar, totuşi, mi se pare interesant, şi profesorii sunt foarte amabili.
Q: Ce bariere ai întâmpinat în primul an de studiu/ universitate?
A: În liceu petreceam câteodata până la 12 ore la şcoală iar în primul an am avut atât de puţine ore de curs pe săptămână şi a fost greu să-mi organizez timpul corect. A fost greu şi faptul că ajungi să petreci mult timp singur(ă) dacă nu depui efort să îţi vezi prietenii.
Q: Åžocuri culturale?
A: Nu cred că am avut ‘şocuri’ dar mi-a luat ceva timp să mă acomodez cu traficul pe stânga, mâncarea din cămin şi diferenţele dintre engleza americană şi engleza din Anglia, mai ales la numele de legume!
Q: Care a fost cea mai mare realizare pe care ai avut-o de când eşti la universitate?
A: Nu trebuie sa încerci să fii prieten cu toţi din căminul tău sau cu toţi pe care îi întâlneşti. Îţi trebuie doar câţiva prieteni, dar buni şi e important să depui efort să îi vezi, pentru că altel nu o să îi vezi foarte des ca în liceu.
Q: Ce ai schimba la experienţa ta?
A: Aş încerca să îmi planific timpul mai bine, să am activităţi clare, şi să-mi planific învăţatul în timpul anului.
Q: Cum ţi se pare oraşul în care studiezi? Dar oamenii?
A: Londra e un oraş fantastic, foarte cosmopolitan! Poţi găsi activităţi pentru orice tip de persoană: atracţii istorice, restaurante, cluburi, de toate. Iar oamenii sunt foarte diverşi, auzi multe limbi oriunde te duci, şi mi se pare că sunt primitori. Îmi place foarte mult că poţi să găseşti mâncare din orice ţară vrei, dacă ştii unde să cauţi!
Q: Câteva sfaturi pentru fresheri :D
A: Chiar dacă nu aţi mai plecat din ţară, să nu staţi numai cu ceilalţi studenţi din societatea Română, şi să vă găsiţi prieteni din alte ţări, doar de asta aţi venit în străinătate. Şi găsiţi mai multe activităţi în afara cursurilor, găsiţi un hobby sau un sport, pentru că o să aveţi mult timp la dispoziţie.