

STUDENT IN
MAREA BRITANIE
ALEGEREA PROFILULUI
Acesta este primul articol dintr-o serie care, sper eu, va fi de folos liceenilor din România doritori să studieze în străinătate.
Îmi relatez propria experienţă, cu propriile exemple. S-ar putea ca voi să nu treceţi prin aceleaşi dificultăţi ca mine sau s-ar putea să înfruntaţi altele noi. Lucrurile se schimbă de la generaţie la generaţie. Oricum, sper ca povestea mea să vă dea cât de cât o idee despre ce înseamnă a fi student în Marea Britanie.
Pentru început, trebuie să ştii de ce vrei să pleci din ţară. Oamenii te vor întreba asta la tot pasul şi cu o recurenţă atât de evidentă încât ai să începi la un moment dat să te îndoieşti de propriile decizii. Nu afirma că "universităţile din România nu sunt bune de nimic"! În primul rând, nu e adevărat! Câteva universităţi din ţară chiar au recunoaştere în străinătate şi trimitem mulţi licenţiaţi la mastere în afară. Că în România există încă multă corupţie, că sistemul universitar este încă bazat pe învăţarea predominant teoretică şi că nu se compară cu învăţământul occidental, asta recunoaşte oricine. Deci, gândeşte-te la etapa universitară în străinătate ca la o investiţie într-un alt sistem de gândire. Doar comparând mai multe sisteme, putem decide ce ne este mai mult de folos.
Acum că ai înţeles că opţiunea ta nu reprezintă o fugă din România, ci o nouă experienţă a vieţii tale, trebuie să te gândeşti la costurile pe care le presupune. Trebuie să ai trei tipuri de costuri în vedere:
1.taxa de şcolarizare (Tuition fee loan - 9000 de lire) plătită, de majoritate studenţilor UE, printr-un împrumut guvernamental,
2.taxa pentru cazare (Accommodation fee) care poate varia între 3000 şi 7000 de lire în funcţie de facilităţile camerei
3.costurile de trai http://www.romani-online.co.uk/cat-costa-viata-in-uk (haine, alimente, materiale de scris, bani de buzunar etc) - aici depinde de cât de econom eşti.
Dacă tot eşti hotărât să mergi, atunci trebuie să te hotărăşti în privinţa continetului şi a ţării. Pentru mine, Europa a fost o decizie indiscutabilă. Nu am vrut să trec oceanul şi să fiu atât de departe de părinţii mei. Şi aşa mi se pare că e o lume întreagă între Sheffield (universitatea mea) şi Bacău. Am optat ca majoritatea din generaţia mea pentru Marea Britanie, fiind recunoscută pentru sistemul prestigios de învăţământ. Iniţial, cochetasem cu ideea de a studia în Scoţia, având în vedere că şcolarizarea este gratuită, deci nu mai trebuia făcut niciun împrumut guvernamental. Dar, acolo cursurile de licenţă durează patru ani, ca la Oxford şi Cambridge ( au o orientare mai tradiţionalistă), or, mie îmi erau mai mult decât de ajuns trei ani, aşa că am decis că Anglia este cea mai potrivită opţiune. (* update: se pare că m-am înșelat inițial: cursurile de la Oxbridge durează tot trei ani - licența, iar al patrulea e master, scuze pentru eroare)
Înainte să aleg universităţile, mi-am ales profilul, astfel încât să-mi pot fundamenta deciziile pe topuri în funcţie de profil, iar nu topuri generale. O universitate poate să fie în fruntea clasamentului la un anumit subiect, deoarece excelează pe acel domeniu şi să fie trasă înapoi de alte subiecte în clasamentul general. Dacă nu ştiţi sigur ce vreţi să urmaţi, intraţi pe site-ul oricărei facultăţi de care aţi auzit, inclusiv Oxbridge, şi uitaţi-vă pe Courses, veţi găsi detaliile cursurilor şi puteţi decide ce vi se potriveşte sau intrați pe http://www.thestudentroom.co.uk/wiki/A-Z_of_Universities. Eu am vrut să urmez International Relations and Politics. Am intrat, apoi, pe câteva site-uri, m-am uitat pe topuri, mi-am făcut o listă cu universităţi, am căutat pe site-ul lor să văd cum e structurat profilul şi dacă îmi place, m-am rezumat la 5 (acesta e numărul maxim la care puteţi aplica) şi am început aplicaţia.
Site-uri pentru analiza topurilor:
The Complete University Guide
http://www.thecompleteuniversityguide.co.uk/league-tables/
The Guardian
http://www.guardian.co.uk/education/table/2013/jun/03/university-league-table-2014
Sau altele
https://en.wikipedia.org/wiki/Rankings_of_universities_in_the_United_Kingdom
Articol postat de:
Ana Gabriela Popa
International Relations and Politics
The University of Sheffield
http://demeserievisator.blogspot.ro/