top of page

Alois Afilipoaie- International Relations and Security Studies

 

Q:Cum te numeşti? Ce te-a determinat să studiezi în străinătate?

 

A: Alois Afilipoaie. Calitatea studiilor, profesionalismul cadrelor didactice, modul în care sunt organizate cursurile, oportunităţile prezente după absolvire.

 

Q: La ce universitate eÅŸti?

 

A: University of Bradford.

 

Q:De ce ai ales această universitate?

 

A: În principal datorită performanţelor academice în domeniul Relaţiilor Internaţionale pe care departamentul de Studii de Pace îl deţine dar şi facilităţilor pe care universitatea le oferă studenţilor.

Q:Ce profil ai ales? Cum ţi se pare în raport cu aşteptările tale?

 

A: Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate. Sunt destul de mulţumit de cursul pe care l-am ales, deşi mă aşteptam din partea facultăţii la mai multă practică în domeniu. Cu toate acestea, acest lucru poate fi compensat prin activităţi extraşcolare în domeniu, cum ar fi conferinţele şi simulările de tip Model United Nations.

 

Q:Ce bariere ai întâmpinat în primul an de studiu/ universitate?

 

A: În principal bariere legate de self-management, dar şi bariere financiare. Autogestionarea (gătit, spălat, alte activităţi menajere) de care trebuie să te ocupi singur consumă foarte mult timp pe care îl poţi folosi în alte scopuri. Barierele financiare sunt legate de faptul că deşi tuition fee-ul este de 9000 de lire pe an aceşti bani nu acoperă alte facilităţi ale universităţii cum ar fi gym-ul şi membership-ul în cadrul societăţilor.

 

Q:Åžocuri culturale?

 

A: Una dintre cele mai importante bariere este cea culturală şi am simţit-o din plin şi pe aceasta. Modul de a fi al oamenilor este foarte diferit iar obiceiurile lor contrastează puternic cu ceea ce este acasă. În plus, deşi Marea Britanie face parte din Europa, se simte aici că identitatea europeană nu există şi asta m-a făcut de multe ori să mă simt ca un imigrant.

 

Q:Care a fost cea mai mare realizare pe care ai avut-o de când eşti la universitate?

 

A: Am avut destul de multe realizări, dar cred că cea mai mare realizare pe care am avut-o a fost că am reuşit să devin angajat al bibliotecii studenţeşti şi că am reuşit să îmbin lucrul part-time cu orele de curs, coursework-ul şi cu activităţile şi munca dedicată societăţilor din care am făcut parte.

 

Q:Ce ai schimba la experienţa ta?

 

A: Nu cred că ar fi ceva ce aş schimba. Probabil că ar fi trebuit să îmi acord mai mult timp în care să mă bucur de experienţa de a fi student (aka mai mult timp liber).

 

Q:Cum ţi se pare orasul în care studiezi? Dar oamenii?

 

A: Oraşul în care studiez este un oraş al contrastelor deoarece poţi să găseşti locuri foarte frumoase în zone unde nici nu te-ai gândi că există. Centrul oraşului este destul de slab dezvoltat, dar periferia este magnifică având nişte peisaje superbe. În rest poţi găsi cam toate lucrurile de la care te aştepţi de la un oraş mare (cinema, patinoar, stadion, cluburi, pub-uri, cafenele, biblioteci, leisure centres etc).

Din punct de vedere al oamenilor, oraşul este foarte multicultural, aici fiind reprezentate aproape toate naţionalităţile şi culturile, deşi în majoritate se află cetăţeni britanici de origine pakistaneză dar şi cetăţeni polonezi. Amestecul cultural dă o savoare specifică oraşului, dar, pentru cineva care nu a trăit într-o zonă multiculturală înainte, pot exista anumite bariere de adaptare şi integrare cauzate de modul diferit în care oamenii de culturi diferite abordează viaţa de zi cu zi.

 

Q:Câteva sfaturi pentru fresheri :D

 

A: A studia în străinătate este cea mai bună alegere pe care o puteţi face legată de cariera şi viitorul vostru şi care vă va aduce foarte multe beneficii. Pe lângă studii veţi acumula o experienţă internaţională deosebită care vă va evidenţia în faţa altora care nu dispun de această experienţă. Mai mult, oportunităţile prezente în străinătate (în special în Occident), profesionalismul cadrelor universitare, seriozitatea, implicarea dar şi resursele care vi se vor pune la dispoziţie constituie avantaje foarte importante. Chiar dacă va părea un “leap in the dark“ vă sfătuiesc să faceţi acest pas fără teamă şi cu încredere deoarece ceea ce veţi trăi şi realiza va avea un imens impact pozitiv în vieţile voastre.

© 2014 by StudentinMareaBritanie. Proudly created with Wix.com

  • Facebook B&W
  • Twitter B&W
  • Instagram B&W
bottom of page